joi, august 13, 2009

Vacantă la Duni Royal Resort

Duni Royal Resort unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut în afară. Duni e situat la 440 km de Bucuresti şi la aprox 8 ore de mers cu masina. Este un Resort pentru familişti cu multe locuri concepute special pentru copii (mini club cu discoteca seara, activitati pe toata ziua pentru cei mici, locuri de joaca pe plaja). Dacă am mers cu Buni ne-am putut simţi şi noi în vacanţă, pentru că nimic nu se compară cu o bunică sau un bunic care să te degreveze câteva ore de păzit, jucat sau mâncat cu buzucu. Mancare şi bautura au fost din belşug şi de asemenea activităţi pentru cei mari până noaptea la care te îndrumă un grup de animatori. Drumul a fost lung şi la dus şi la întors când Buzu a bâzâit majoritatea lui, până a cedat după 5 ore de mers cu maşina (cu întreruperi cam o dată la 2 ore). Cel mai fericit să vadă camera de hotel a fost el, care s-a tăvălit fericit în toate paturile şi a chiuit la fel de entuziasmat la vederea priveliştei către "APA". Nisipul plajei l-a lăsat mut, la fel ca şi piscinele şi bineînţeles marea. Marea a fost marea lui bucurie din care în prima zi am ieşit cu multe rugăminţi şi plânsete. În zilele următoate cel mai greu a fost să îl ţinem în casă liniştit acele câteva minute în care ne găteam toţi să ieşim afară. Am cules scoici, am stat mult în apă, am învăţat să facem aerobic (el ridică picioarele pe rând când începi să numeri 1, 2, 3, 4), am învăţaat dansuri noi (şi el şi noi), am plâns am râs şi am băut multe cocktailuri.
A fost SUPERB!

2 comentarii:

GERMINA spunea...

Ma asteptam sa-i placa in apa. Ma bucur ca v-ati simtit asa de bine in vacanta!

Unknown spunea...

Super!
Bravo voua!
Felicitari pentru ca sunteti parinti, pentru ca aveti un baietel frumos, destept, dezghetat (are si cu cine semana)! Sunteti o familie frumoasa si aproape completa ..... parca mai lipseste ceva ... sau cineva... poate o surioara? Ce zici Adrian?
Va pupic pe toti si sper sa ne vedem in curand Mami Manu!