Insecte paroase

Seamana vreuna cu vreo insecta?

De toate

Ultimele realizări

Am făcut din plastilină magneţi de frigider şi mărţişoare: I-am dar viaţă unei girafe de polistiren:

Am asamblat trenul şi l-am pictat:

Am vopsit ursul - puşculiţă de la Bia: Şi apoi l-am umplut.

PS. O luăm totuşi razna în casă, mai ales eu...nu mai am idei !!!

Bia

Bia făcând cunoştinţă cu căluţul:

Adi şi Bia "motorizaţi":

"Îţi mai aduc eu, Bia!":

Să împărţim mâncarea frăţeşte:

Am vazut-o iar pe Scufiţa Roşie. Ieri, pe la noi au venit colega mea de suferinţă, Maria (cea care mi-a dat putere să petrec prima noapte cu Adrian), colega lui Adrian de pătuţ, Bianca şi Sorin. Niciodată de când îl am pe Adrian nu am râs mai mult de nazdrăvăniile copiilor. Din păcate majoritatea lucrurilor haioase s-au întâmplat atât de repede şi atât de neaşteptat, încât nu a apucat nimeni să pună mâna pe aparatul de fotografiat. La început s-au ruşinat amândoi când s-au văzut, apoi încet încet, Bia şi-a revenit şi a început să studieze lucrurile din jur. S-au certat, s-au împăcat, s-au fugărit, au ţopăit în pat şi cel mai tare s-au îmbrăţişat. S-au îmbrăţişat aşa de tare şi Bia s-a bazat aşa de mult de Adrian că, mai apoi, i-am cules de pe jos pe amândoi. Haios a fost Adrian care a trecut pe la fiecare să ne arate că s-a lovit la cap şi mai ales pe la Maria. Haioasă a fost şi Bia că nu ştia exact dacă e ea de vină ,sau nu ,că s-au trezit amândoi jos. La plecare s-au îmbrăţişat din nou şi şi-au promis că se vor revedea. Sper cât de curând.

P.S. Au voci atât de asemănătoare că niciodată nu ştiai dacă ţipă sau strigă Adrian sau Bia. Probabil asta e tonalitatea care s-a distribuit pe 5 mai 2008 la Municipal (deşi pe atunci Adrian striga mai tare, după câte îşi aduce aminte colega).

Două mâini magice şi relaxare garantată

Aţi fost vreodată încordat? Şi eu. Dar eu o cunosc pe Florina Arapache. Are două mâini de aur, cu care ia durerea şi încordarea, şi prin care face un trensfer de energie şi calm. Eu plec mereu cu zâmbetul pe buze de la ea. Are preţuri mici şi un program minunat (de la 8 la 22).

La salon puteti beneficia de masaj zonal, fizioterapie, masaj anticelulitic, elcrostimulare, machiaj profesional, epilat, liposuctie(nechirurgical), lifting facial cu ultrasunete si multe altele.

SlimCenterBucuresti

Încep perlele

Se pare că încep şi la noi perlele. Adrian cu bunicii în metro, la raionul de lenjerie. În jur costume de baie, chiloţi şi sutiene. Adrian, arătând către sutiene şi strigă: "- Mama!" Adrian cu Buni înainte de culcare. Buni: "- Adrian îţi fac lapte?" Adrian (scoţând tacticos suzeta din gură): "-Da! " Buni: "-Bine, mă duc să îl pregătesc, te uiţi la televizor până vin? " Adrian (scoţând din nou tacticos suzeta din gură): "- Da!" După un minut, Buni: "-Ce e Adrian, tu ai stins televizorul? De ce, băiatul lui bunica?" Adrian: "- Uuuu, uuufff!". (Bunica a înţeles. Adrian a închis televizorul de frică, erau desene animate urâte!)

Prietenii mei - postare în continuă actualizare

Cristian

Mihai şi Cristi Robert

Prietenele mele - postare în continuă actualizare

Alexandra Leti

Iza

Bianca Alexandra Ana - Maria

Copilul învaţă jucându-se

Băiatul meu are 1 an si 8 luni şi, în continuu, învăţăm unul de la altul şi unul despre celălalt. Este unanim recunoscut că un copil normal, va învăţa să vorbească în limba în care i se vorbeşte şi se va comporta aşa cum se comportă ceilalţi cu el. Copilul este capabil să înveţe orice limbă în care i se comunică, iar la vârsta mica este capabil să absoarbă o cantitate mare de informaţie care sa îi dezvolte simţurile. Deci, prin joaca să îl ajutăm să îşi dezvolte simţurile şi să îi educam modul de a învăţa. Cineva mi-a spus să îl las să creeze, chiar daca acest lucru implica un ac. “Lăsaţi-l să se înţepe, va învăţa din asta” şi aşa a fost. Am ajuns acasă şi Adrian s-a înţepat într-o scobitoare. O dată. Apoi le-a “folosit” corect, învăţând din experienţă. Lăsaţi copilul să rupă, dar controlat. Face parte din procesul de învăţare. Stimulaţi-i gustul, auzul si mirosul. Daţi-i în mână materiale cu diferite texturi. Doar o secunda (cât durează o înţepătură) şi învaţă. Lăsaţi-l să se murdărească. E mai important pentru el sa fie lăudat pentru o realizare făcuta cu preţul hăinuţelor lui curate, decât sa se păstreze ca un bibelou. Vă sugerez o idee. Pregătiţi-i când aveţi timp, din când în când, cate un “kit” din care se poate realiza ceva, cu materiale destinate realizării unui obiect sau animal. Mai simplu sau mai complex şi ajutaţi-l să realizeze produsul căruia îi sunt destinate materialele. Timpul petrecut cu copilul jucându-vă este inestimabil de valoros! Deci jucaţi-vă, încercaţi să înţelegeţi cum gândeşte şi mai ales nu îi luaţi lucrurile din mână! “Nu poţi! Îl strici” nu sunt propoziţii care vor învăţa copilul ceva. Jucăriile nu sunt bibelouri! Lăsaţi copilul sa încerce să realizeze un lucru şi interveniţi numai în cazul în care nu mai există nici o soluţie. Am observat în cazul copilului meu că de multe ori încerc lucruri noi fără să mă gândesc că vor duce la un rezultat pozitiv. Şi totuşi de cele mai multe ori deşi se lasă cu proteste, plânsete sau nervi cu cât facem mai des o activitate cu atât merge din ce în ce mai bine. Am încercat să vopsim diverse lucruri din lemn. La început încântarea a fost maximă, apoi a venit curiozitatea de a vopsi şi mobilierul, apoi mâinile şi tot ce era aproape de pensula lui. Încet, încet după mai multe explicaţii date cu calm, sau fără, copilul meu a înţeles pentru ce vom folosi culorile. Mi-ar plăcea mult ca toată lumea să împărtăşească ideile de joacă. Dar multă lume se fereşte. Parcă sunt lucruri considerate neimportante şi nu se discută. Într-o lume plină de probleme ce greu e să găseşti timp pentru cel mai important lucru din viata ta! E greu să fim creativi dar poate fi mai uşor dacă ne gândim că tot ce facem este pentru copilul nostru.

Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu / Opinii-Jurnalul National

"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare. Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."

Diferenta dintre scoala si viata - Dan Puric

" Diferenta dintre scoala si viata ? In scoala, inveti o lectie,apoi dai un test.In viata ,ai de dat un test care te invata o lectie " Cum si-a luat permisul auto Dan Puric "Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite incercari ca sa nu ma plictisesc. Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina. Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca, cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul. Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar in fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma. . Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilul absolut. Locul mortului Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!» Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am inghetat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul in prima masina.» Absolut genial! Apoi imi spune scurt: «Treci in locul meu!» Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus in viata mea mana pe asa ceva». «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?» Si atunci m-am gandit sa strig si eu la poporul roman: «Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»Era o adevarata resuscitare, domnule! Si imi tot repeta:«Hai, hai, invata sa conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct in trafic. Si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit in cele doua oglinzi, dar si in ochii lui. «Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti in spate? Vezi, ba, ca intra ala in tine!»Si m-a tinut asa, de inghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, in viata mea, nu m-a solicitat atat de mult si nu m-a adus intr-o asemenea stare. In a treia zi s-a linistit de tot. Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi...> Dormea, domnule! «Inseamna ca am inceput sa conduc bine», mi-am zis. Crucea Sfantului AndreiNu l-ati vazut pe Puric disperatul intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: «Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!» Mie mi-a inghetat coloana vertebrala. «In cimitir?» «Pai da! Nu e singura, e cu sotul!» «Cum a ajuns acolo?»«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, ba, cand vezi o cruce nu te opresti sa te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!» Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste. Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti in dreapta si nu crezi nici macar in ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti. Vei invata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"