Încerc sa il apropii de bunici (si ii arat hobiurile lor, in care sa il integreze), pentru ca ei au o incarcatura pozitiva, un bagaj de cunstinte si o experienta de viata de care vreau sa beneficieze intr-un fel. Asta pentru ca sunt persoanele din viata lui care il iubesc neconditionat.
Incerc sa ii cultiv dragostea pentru carti, pentru apropiati si mandria de roman. In tara asta imi doresc sa ramana si nu vreau sa fie numai dezamagit.
Incerc sa il indrept catre un sport, pentru ca stiu ca miscarea face bine si este un bun debuseu cand iti e greu. Mai incerc sa il faca sa fie atent la amanunte, deoarece nu vreau sa fie cu capul in nori si sa treaca prin viata "cu ochelari de cal", pentru ca inteligenta dupa mine cere si sensibilitate.
Ma gandesc adesea ce i s-ar potrivi lui Adrian cel mai bine. Nu mai vreau sa caut eu asta. Imi dau seama ca trebuie sa caut sa il fac sa se simta bine, mandru si multumit cu el insusi.
Un comentariu:
Superbe pozele. Inteleg acum.
Nu simti uneori ca ai putea sa nu ii dai la timp ce ii trebuie? Cred ca e spaima oricarui parinte, ca poate nu a facut totul. Dar daca reusesti sa ii dai increderea in el, eu zic ca i-ai dat cutitul in mana. Si-si poate croi singur drumul.
Trimiteți un comentariu