Creatie proprie

Sporul casei. Adrian a fost foarte incantat sa puna semintele in borcan si apoi sa il orneze. Mie imi place cu atat mai mult cu cat stiu ca e facut de noi.

Cum dau de EVA?

Eva este o fetita scumpa cu un tatic bun şi care cu veselia caracteristica unei fetite fericite, ne-a ajutat sa ne obisnuim cu jocurile gonflabile. Iti mai multumim odata si ne pare rau ca nu am luat o adresa, un nume sau macar un ID. PS Sa aplic Pay it forword?

Vacanta, concediu, drum de munte

In vacanta la ordinea zilei au fost doua cuvinte: eternul "apoi" al lui Adrian si "pestera". Am vizitat mai multe pesteri, si am batut drum catre "Groapa ruginoasa", catre raul Aries, catre salina Turda, si ne-am intors cu poze si amintiri frumoase. M-as mai intoarce in Garda, la pensiunea Onelia si as mai sta inca jumatate de an sa ma satur de padure, de racoare, de susurul raului in spatele casei, de padurea cu mure, smeura ci ciuperci si de toate macarurile acelea bune pe care le face altcineva. As mai sta sa ma desalbaticesc de oras, sa ma obisnuiesc iar cu natura si sunetele ei, cu ritmul zilei petrecute fara ceas si cu picioul pe pamant si nu pe beton.

Cum se infrange frica?

Cu multă curiozitate, ambitie si un pic de ajutor din parte noastra si din parte lui "tati de EVA" se infrange si frica de jocurile gonflabile. Uiteti si voi ce curajos baiat am. Eu stateam cu inima cat un purice sa nu cada de pe scara cea mare a macaralei iar el urca, urca si nu se uita inapoi. Dar succesul are pretul sau:. I-a si placut, pentru ca il mancau talpile sa se ma catere odata, dar s-a si speriat pentru ca pobabil era un tobogan prea mare pentru cat e el de mic. Oricum suntem mandrii si bucurosi ca la plecare am auzit eternul refren al vacantei: "Apoi tati, apoi mami".

E soare, dar daca ar ploua, mi-l imaginez pe Adrian aşa:

"Oare mai plouă mult ?"

Niciodata nu subestimati puterea cuvintelor voastre asupra vietii unui copil!

"Este un drum dulce amar pe care noi, parintii, il strabatem. Incepem cu angajamentul total pentru o fiinta mica, neajutorata. De-a lungul anilor, ne facem griji, planuim, alinam si incercam sa intelegem. Ne daruim dragostea, munca, experienta si cunostintele - pentru ca intr-o buna zi el sau ea sa aiba forta si increderea sa ne paraseasca" "Cei mai multi dintre noi suntem rapizi in a criticasi lenti in a lauda. Avem o responsabilitate ca parinti in a schimba aceasta ordine. Respectul de sinne al copiilor nostri este prea valoros pentru a fi lasat in voia sortii sau incredintat strainilor. .. Lumea exterioara nu se grabeste sa ofere laude... Haideti sa ne purtam diferit acasa. Haideti sa intelegem ca, impreuna cu hrana, adapostul si imbracamintea, avem o alta obligatie fata de copiii nostri si aceea este sa afirmam "cand au dreptate". O lume intreaga le va spune ce gresesc - tare si repetat. Datoria noastra este sa-i facem pe copiii nostri sa stie ce anume fac bine." Adele Faber si Elain Mazlish "Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca"

Activitati copii la Casa Retro

Gazda: dl. Nicu Tataranu, participantii: mamici , tatici si pustime multa care creaza, posteaza si activeaza pe www.activitaticopii.ro. Despre Casa am multe de povestit dar voi povesti intr-o postare separata, despre activitati copii la fel. Vreau doar atat sa precizez ca inca ma mai mir ca exista oameni cu astfel de initiative si care aduc in mod neasteptat lucruri bune in viata mea. Poate sunt intr-un "pay it forword", ca in ideea acelui film despre viata si bunatate. Oricum ar fi, voi incerca sa urmez ideea filmului si sa fac cunoscute aceste doua lucruri minunate din viata noastra.

Ai mulţumit cuiva azi?

Eu nu. Şi chiar am supărat câteva persoane. Totuşi vreau acum să mulţumesc cuiva, cuiva drag mie, cuiva care nu ştie cât de mult contează, cuiva care la un moment din viaţă mi-a dat încredere, cuiva care m-a facut să râd, să zâmbesc, să simt că am energie să trec prin viaţă zâmbind. Am să mulţumesc aceluia care m-a liniştit, m-a încurajat, m-a făcut mai nebună, mai nepăsătoare, mai serioasă, aceluia care m-a făcut să simt viaţa, aceluia care m-a iubit aşa cum sunt, aceluia care mi-a răspuns la telefon sau nu, care m-a ţinut de mână sau mi-a întins-o să mă ajute. Mulţumesc pentru lacrimile şi zâmbetele pe care mi le-ai provocat. Mulţumesc ţie omule din viaţa mea, mai prezent sau mai absent care mă cunoşti sau ai crezut că mă cunoşti, care ai crezut în mine, şi m-ai vazut când cu părţi bune când cu părţi rele. Probabil fiecare om în parte câruia trebuie să îi mulţumesc a făcut viaţa mea un suvenir de nepreţuit! Mulţumesc!

Serviciul din afara casei..

A început iar şi ce e important am lăsat acasă... Încet începe să mă acapareze, încet încep să ma deprind cu vechile obiceiuri ale ocupării creierului cu problemele generate de el. Voi reveni totuşi în curând cu poveşti din ziua în care copilul meu a făcut: "Doi ANI!". La Multi Ani Adrian si niciodata sa nu iti ia Dumnezeu zâmbetul de pe buze si inima de copil!!!

Ultimele realizări

Camion marca Retro:

Borcan decorat cu scoici lipite pe plastilina: Casuta dintre conuri: Traseu de obosit copilul:

Insecte paroase

Seamana vreuna cu vreo insecta?

De toate

Ultimele realizări

Am făcut din plastilină magneţi de frigider şi mărţişoare: I-am dar viaţă unei girafe de polistiren:

Am asamblat trenul şi l-am pictat:

Am vopsit ursul - puşculiţă de la Bia: Şi apoi l-am umplut.

PS. O luăm totuşi razna în casă, mai ales eu...nu mai am idei !!!

Bia

Bia făcând cunoştinţă cu căluţul:

Adi şi Bia "motorizaţi":

"Îţi mai aduc eu, Bia!":

Să împărţim mâncarea frăţeşte:

Am vazut-o iar pe Scufiţa Roşie. Ieri, pe la noi au venit colega mea de suferinţă, Maria (cea care mi-a dat putere să petrec prima noapte cu Adrian), colega lui Adrian de pătuţ, Bianca şi Sorin. Niciodată de când îl am pe Adrian nu am râs mai mult de nazdrăvăniile copiilor. Din păcate majoritatea lucrurilor haioase s-au întâmplat atât de repede şi atât de neaşteptat, încât nu a apucat nimeni să pună mâna pe aparatul de fotografiat. La început s-au ruşinat amândoi când s-au văzut, apoi încet încet, Bia şi-a revenit şi a început să studieze lucrurile din jur. S-au certat, s-au împăcat, s-au fugărit, au ţopăit în pat şi cel mai tare s-au îmbrăţişat. S-au îmbrăţişat aşa de tare şi Bia s-a bazat aşa de mult de Adrian că, mai apoi, i-am cules de pe jos pe amândoi. Haios a fost Adrian care a trecut pe la fiecare să ne arate că s-a lovit la cap şi mai ales pe la Maria. Haioasă a fost şi Bia că nu ştia exact dacă e ea de vină ,sau nu ,că s-au trezit amândoi jos. La plecare s-au îmbrăţişat din nou şi şi-au promis că se vor revedea. Sper cât de curând.

P.S. Au voci atât de asemănătoare că niciodată nu ştiai dacă ţipă sau strigă Adrian sau Bia. Probabil asta e tonalitatea care s-a distribuit pe 5 mai 2008 la Municipal (deşi pe atunci Adrian striga mai tare, după câte îşi aduce aminte colega).

Două mâini magice şi relaxare garantată

Aţi fost vreodată încordat? Şi eu. Dar eu o cunosc pe Florina Arapache. Are două mâini de aur, cu care ia durerea şi încordarea, şi prin care face un trensfer de energie şi calm. Eu plec mereu cu zâmbetul pe buze de la ea. Are preţuri mici şi un program minunat (de la 8 la 22).

La salon puteti beneficia de masaj zonal, fizioterapie, masaj anticelulitic, elcrostimulare, machiaj profesional, epilat, liposuctie(nechirurgical), lifting facial cu ultrasunete si multe altele.

SlimCenterBucuresti

Încep perlele

Se pare că încep şi la noi perlele. Adrian cu bunicii în metro, la raionul de lenjerie. În jur costume de baie, chiloţi şi sutiene. Adrian, arătând către sutiene şi strigă: "- Mama!" Adrian cu Buni înainte de culcare. Buni: "- Adrian îţi fac lapte?" Adrian (scoţând tacticos suzeta din gură): "-Da! " Buni: "-Bine, mă duc să îl pregătesc, te uiţi la televizor până vin? " Adrian (scoţând din nou tacticos suzeta din gură): "- Da!" După un minut, Buni: "-Ce e Adrian, tu ai stins televizorul? De ce, băiatul lui bunica?" Adrian: "- Uuuu, uuufff!". (Bunica a înţeles. Adrian a închis televizorul de frică, erau desene animate urâte!)

Prietenii mei - postare în continuă actualizare

Cristian

Mihai şi Cristi Robert

Prietenele mele - postare în continuă actualizare

Alexandra Leti

Iza

Bianca Alexandra Ana - Maria

Copilul învaţă jucându-se

Băiatul meu are 1 an si 8 luni şi, în continuu, învăţăm unul de la altul şi unul despre celălalt. Este unanim recunoscut că un copil normal, va învăţa să vorbească în limba în care i se vorbeşte şi se va comporta aşa cum se comportă ceilalţi cu el. Copilul este capabil să înveţe orice limbă în care i se comunică, iar la vârsta mica este capabil să absoarbă o cantitate mare de informaţie care sa îi dezvolte simţurile. Deci, prin joaca să îl ajutăm să îşi dezvolte simţurile şi să îi educam modul de a învăţa. Cineva mi-a spus să îl las să creeze, chiar daca acest lucru implica un ac. “Lăsaţi-l să se înţepe, va învăţa din asta” şi aşa a fost. Am ajuns acasă şi Adrian s-a înţepat într-o scobitoare. O dată. Apoi le-a “folosit” corect, învăţând din experienţă. Lăsaţi copilul să rupă, dar controlat. Face parte din procesul de învăţare. Stimulaţi-i gustul, auzul si mirosul. Daţi-i în mână materiale cu diferite texturi. Doar o secunda (cât durează o înţepătură) şi învaţă. Lăsaţi-l să se murdărească. E mai important pentru el sa fie lăudat pentru o realizare făcuta cu preţul hăinuţelor lui curate, decât sa se păstreze ca un bibelou. Vă sugerez o idee. Pregătiţi-i când aveţi timp, din când în când, cate un “kit” din care se poate realiza ceva, cu materiale destinate realizării unui obiect sau animal. Mai simplu sau mai complex şi ajutaţi-l să realizeze produsul căruia îi sunt destinate materialele. Timpul petrecut cu copilul jucându-vă este inestimabil de valoros! Deci jucaţi-vă, încercaţi să înţelegeţi cum gândeşte şi mai ales nu îi luaţi lucrurile din mână! “Nu poţi! Îl strici” nu sunt propoziţii care vor învăţa copilul ceva. Jucăriile nu sunt bibelouri! Lăsaţi copilul sa încerce să realizeze un lucru şi interveniţi numai în cazul în care nu mai există nici o soluţie. Am observat în cazul copilului meu că de multe ori încerc lucruri noi fără să mă gândesc că vor duce la un rezultat pozitiv. Şi totuşi de cele mai multe ori deşi se lasă cu proteste, plânsete sau nervi cu cât facem mai des o activitate cu atât merge din ce în ce mai bine. Am încercat să vopsim diverse lucruri din lemn. La început încântarea a fost maximă, apoi a venit curiozitatea de a vopsi şi mobilierul, apoi mâinile şi tot ce era aproape de pensula lui. Încet, încet după mai multe explicaţii date cu calm, sau fără, copilul meu a înţeles pentru ce vom folosi culorile. Mi-ar plăcea mult ca toată lumea să împărtăşească ideile de joacă. Dar multă lume se fereşte. Parcă sunt lucruri considerate neimportante şi nu se discută. Într-o lume plină de probleme ce greu e să găseşti timp pentru cel mai important lucru din viata ta! E greu să fim creativi dar poate fi mai uşor dacă ne gândim că tot ce facem este pentru copilul nostru.

Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu / Opinii-Jurnalul National

"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare. Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi."

Diferenta dintre scoala si viata - Dan Puric

" Diferenta dintre scoala si viata ? In scoala, inveti o lectie,apoi dai un test.In viata ,ai de dat un test care te invata o lectie " Cum si-a luat permisul auto Dan Puric "Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite incercari ca sa nu ma plictisesc. Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina. Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca, cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul. Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar in fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma. . Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilul absolut. Locul mortului Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!» Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!», am inghetat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul in prima masina.» Absolut genial! Apoi imi spune scurt: «Treci in locul meu!» Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus in viata mea mana pe asa ceva». «Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?» Si atunci m-am gandit sa strig si eu la poporul roman: «Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?»Era o adevarata resuscitare, domnule! Si imi tot repeta:«Hai, hai, invata sa conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct in trafic. Si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit in cele doua oglinzi, dar si in ochii lui. «Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti in spate? Vezi, ba, ca intra ala in tine!»Si m-a tinut asa, de inghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, in viata mea, nu m-a solicitat atat de mult si nu m-a adus intr-o asemenea stare. In a treia zi s-a linistit de tot. Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi...> Dormea, domnule! «Inseamna ca am inceput sa conduc bine», mi-am zis. Crucea Sfantului AndreiNu l-ati vazut pe Puric disperatul intre Maestrul sau dormind si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: «Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!» Mie mi-a inghetat coloana vertebrala. «In cimitir?» «Pai da! Nu e singura, e cu sotul!» «Cum a ajuns acolo?»«Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, ba, cand vezi o cruce nu te opresti sa te inchini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!» Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste. Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti in dreapta si nu crezi nici macar in ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti. Vei invata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"

Toba

Am luat tobă. Hmmm. Eu care ziceam că nu vreau jucării zgomotoase! Cum spuneam poţi să-i rezişti? Michael cântă la noi în fiecare zi (la cerere), acompaniat de toba lui Adrian:

Ne ţinem de promisiune

Dacă te uiţi cu atenţie se observă mici diferenţe între model şi realizare...dar nu asta contează nu? Important este că sunt făcute cu mânuţele lui (e adevărat, cu ajutor şi îndrumare). Ne-am mai luat şi şabloane pentru desen (mă rog, de astea e cel mai încântată bunica) şi lipici stick cu care lipim tot felul de hârtiuţe şi decupaje din reviste şi ne-am cumpărat multe creioane colorate (de a căror culoare superbă sper să scape totuşi pereţii).

Recomand cu căldură cărticelele de pictat cu apă. Vopseaua este imprimată în foaie şi ca să fie evidenţiată trebuie doar să treci cu pensula pe deasupra, înmuiată în apă. Nu pătează, iar dacă nu vreau ca Adrian să facă apă în jur, pun un bureţel cu apă, într-un capac foarte mic.

Mall Cotroceni

Azi am fugit de acasa, în mall. Adrian e foarte nerabdator să iasă din casă. Nu înţelege de ce nu mai ieşim nici dimineaţa, nici dupăamiaza, nici dacă mănâncă, nici dacă e cuminte şi doarme. Cum să îi explic că e frig, sunt -15 grade şi nu e bine să ieşim? Azi s-a mai încălzit aşa că...am fugit în mall Cotroceni. A meritat! Adrian s-a dat pe topoganul acela ma`ee, şi a chiuit în continuu. Deşi trebuia să urce o groază de scări, de fiecare dată când ajunge jos spunea "unu, unu?" (mă mai dau o dată?). Tati îi dădea drumul de sus pe burtă, iar eu îl prindeam jos şi îi luam de pe topogan repede, repede, să nu îl lovească cineva. Cum îl punea jos şi picioarele lui atingeau pământul o zbughea printre picioarele oamenilor, câtre scări. Topoganul i-a plăcut mult. Apoi s-a mai jucat cu jucăriile expuse de cei de la Noriel şi s-a uitat mirat la bărcuţele de pe lacul artificial. Dar cel mai fascinat a fost de tren. A trecut pe lângă noi, iar Adrian a început să alerge după el. Şi a alergat, şi a alergat până a început să îl doară splina (cred) pentru că se ţinea de burtică. Cum să rezişti când pe faţa copilului citeşti încântarea. Am luat bilet iar Adrian a făcut "Paaa!" la toate persoanele din cale (unele mai prietenoase, altele nu prea, deranjate de prea mare aglomeraţie). Ne-am ales şi cu jucării, că de, am fost în mall şi un Adrian foarte fericit de noul lui "tuu tuu" Perci.

Contrar tuturor aşteptărilor, Adrian nu a vrut nici în ruptul capului să vadă ce jucării sunt în cutie. Poate pare în poză că scoate lucrurile din cutie, dar de fapt le pune la loc!

PS. Am uitat de scările rulante. Vreţi să distraţi copilul? mergeţi undeva unde sunt scări rulante!

Avatar

http://www.avatarizeyourself.com/?mId=33783719.3

Legământ....vom lucra şi noi!

Îmi place ca, indiferent ce fac peste zi, Luminiţa şi copii ei, în fiecare seară lucrează ceva împreună, din categoria "ce poate să iasă din mâinile mele". Fie că sunt modele de asamblat, planşe de pictat sau alte minunăţi de idei, la ei se lucrează ceva. Trebuie să lucăm şi noi mai mult, aşa, ca să ne creem obiceiul asta bun şi....cred că o să îl punem şi pe tati! Mai are rost să spun cât de important cred eu că este să petreci timpul cu copilul tău aşa? Felicitări "mânuţelor harnice" şi venim şi noi cu poze ale realizărilor noastre, un pic mai puţin creative.

Cum lucrez

Traduc ascunsă în bucătărie. Adrian mai vine din când în când în faţa uşi şi spune "Uf-uf". Vrea să deschidă uşa să arunce câte ceva la gunoi. Ce drag îmi este când aud pe hol călcâiele lui lovind gresia, venind în fug şi apoi acel "Uf-uf". Mă scapă bunica "Da, da, aruncăm mai târziu, uite şi bunica are de aruncat, vino să îţi arăt. Acum nu putem deschide uşa!". Ce bine se înţeleg ei doi...mai că îmi vine să ies din ascunzătoare să îl pup.

Filme documentar

Am vazut ieri filmul "Capitalismul: o poveste de dragoste", în regia lui Michael Moore. Îl recomand cu căldură. La fel ca şi filmul lui Al Gore, "Un adevăr incomod", va crea "o furtună de idei" în mintea celui care priveşte marele ecran. Ambele filme prezintă "adevăruri incomode", aproape unanim cunoscute, în mai mică sau mai mare măsură. Mesajul filmelor este simplu: depinde de noi să schimbăm ceva în bine, pentru noi şi pentru copii noştri.

Ce stiu eu sa fac

Mos Craciun

Cine ma prinde?

Mami tu ce ai primit?

Si tati a fost cuminte!?!

Primul premiu castigat de Adrian!

Am câştigat un concurs! Am concurat, am sperat, am castigat! Am participat la unul din concursurile de pe AC activitati copii si am castigat un premiu de la Casa Retro. Dati click pe link-uri si veti descoperi o groaza de lucruri, idei si nu in ultimul rand oameni minunati!

Spun ce stiu si un pic mai mult!

MAMA, TATA, DIDI (suzetă), NENEA (oricine) , GA-GA, AM-AM (ham-ham), APA, PAPA, CACA, KAA (sarpe piton din jungla, daca nu ma insel), BAU, BAUUU (urs din jungla, dusman al maimutelor), DOUU (Doru), OU, OCU (focul), TU-TU (tren), BABA, BUBA, NA-NA, DA, NU, UUUUU (masina de gaurit), PA, DATA (gata), UF-UF (nu pot, deschide-l), PACHE (poc, a cazut, eu nu am nici o vină), A-O? (alo?) . La care se adauga mirositul florilor, zambitul, mersul omidei, aratatul partilor corpului, dezbracatul, vopsitul, desububitul, mancatul si multe alte minunatii de care nu este multa lume constienta ca poate sa le faca. Eu insa stiu! Cu putin exercitiu si infinita rabdare de la mama, tata si bunica o sa faca orice isi pune in gand. Oricum pentru anul asta avem planuri si mai mari.

Casa noua!

Ne-am mutat! Anul 2010 ne-a gasit la casa noua. Repede, repede, in 2 luni de amenajari, mutari, decorari ne-am instalat la casuta noastra noua si spatioasa! Adrian s-a bucurat de fiecare lucrusor mutat, achizitionat sau primit pentru casuta , ca si cand era special pentru el. A cercetat indeaproape canutele de la Vali şi Cristi, farfuriile de la Raluca si Dorin, pomisorul de la Adriana si Dan, ceasul de la Simona si Mari si multe multe alte lucruri care au intrat in casuta noastra. S-a bucurat si de fiecare persoana care a mesterit ceva la noi in casa si pe care a innebunit-o repetand "nenea" de o mie de ori. "Nenea" a fost si Mosu care i-a adus jucarii, si tot "nenea" e cel care stinge acum lumina cand trebuie sa ne culcam, si nu îi da drumul decat dimineata. Cel mai fericit a fost cand a mesterit cu tati cate ceva si acum stie numele tuturor lucrurilor din cutia de scule. Am avut un an frumos!